Marriolle.. poznele ei te fac să vrei să râzi cu voce tare sau să-ți smulgi părul din cap! 🙂
“Marriolle” este un vis. Îl tot visez de o bună vreme. Și nu, nu este un vis nou în lume. L-au mai avut și alții și l-au adus la viață, cu alt chip, cu alt nume. Doar păpușile, marionetele, sunt vechi de peste 3000 de ani, nu-i așa ? Da, sunt vechi, dar ca să reziste atâta timp, trebuie că dăruiesc ceva foarte special oamenilor.
La început, îmi apărea sfioasă și cuminte, iar lumea în care mă invita avea aroma unui magazin de dulciuri – culori vii, forme surprinzătoare, surâs în ochi și zâmbet larg oriunde te-ai uita. Îi zâmbeam și eu, cu îngăduință, gândindu-mă că activitatea în proiecte educaționale, sociale, de conștientizare pentru copii și tineri, mi-a hrănit copilul interior și l-a lăsat să zburde în voie. 🙂
Începusem să mă bucur de prezența ei, ba i-am cerut și ajutorul în câteva proiecte, mai ales cele pentru copiii cu nevoi speciale și micuții de la grădinițe, cu care aveam ateliere de creație. Așa au apărut Șosețel, Vasilis, Girlie, Soso, oameni de zăpadă și reni, iepurași și maimuțele, ba chiar și Toto-câinele timid (replica-marionetă construită pentru un foarte bun prieten care suferea după prietenul lui patruped). Îi puteți vedea pe toți aici.
Bucuria celor din jur m-a convins să am încredere în ea. Ziua îmi vedeam de serviciul de adult, noaptea complotam, proiectam și construiam împreună de zor. Zâmbetul îngăduitor s-a transformat în timp în zâmbet de-adevăratelea, și-mi rămânea lipit pe față orice aș fi făcut.
Marriolle a prins curaj și fără să bag de seamă, a crescut tot mai îndrăzneață și insistentă, însoțindu-mă peste tot, arătându-mi cum prietenii ei păpuși și marionete pot sparge orice ziduri și bariere, sunt credibile și constituie un mediu imersiv potrivit pentru educație, dar și pentru terapie și comunicare la orice vârstă.
Îi tot spuneam că apreciez ideile și ajutorul ei ocazional, dar drumul meu e clar și n-am timp pentru altul, pot ajuta mai mult făcând ceea ce știu cel mai bine. Încăpățânată, mi-a ascuns într-un sertar timpul pentru postul full-time de la Ministerul Educației și mi-a scos de prin dulap bureți, cartoane și textile, invitând la noi, în atelierul de acasă, oameni interesați de magia folosirii păpușilor în terapie și consiliere.
Povestindu-i despre “zâmbetul îngăduitor” pe care îl primesc eu acum de la ceilalți când le vorbesc despre puterea păpușilor dincolo de joacă și distracție, mi-a replicat “De ce-i întrebi pe ei, ascultă-i pe copii!” și mi-a făcut cunoștință cu Bernard Chiles, marioneta internată într-un spital din SUA, care a consiliat timp de 30 de ani mii de copii pentru vindecarea sau ameliorarea traumelor cauzate de operații dificile și boli terminale.
Copil autentic, Marriolle acționează din instinct și vrea să facă toate lucrurile astea ACUM – să creeze, să-i învețe și pe alții, să se facă înțeleasă și să-și găsească locul într-o lume focusată pe online, în care magia jocului împreună, a simțurilor și emoțiilor reale, a fost aproape complet uitată. Încerc s-o învăț răbdarea, dar pentru ea nu există “nu se poate”, iar regulile după care funcționează sunt ale pasiunii, nu ale pieței sau ale manualelor.
Printre zâmbete îngăduitoare, și-a găsit cumva prieteni buni care și-au dat din timpul și resursele lor să-i găsească un chip și-un nume, să o susțină în proiectele ei. Mulțumesc!
Marriolle e visul meu și credința în ceea ce fac. Mie, când vorbesc despre ea și proiectele ei, mi se luminează chipul. Și dacă în călătoria ei va reuși să facă măcar un copil să râdă, să învețe, să se vindece și să crească frumos, visul meu va fi devenit realitate.